Proiectul “Promovarea gospodaririi durabile a padurilor prin modalitati inovatoare in paduri model si demonstrative administrate de OS Valea Frumoasei RA“

In perioada septembrie 2017-septembrie 2019, pe baza unei sponsorizari din partea SC Holzindustrie Schweighofer SRL., Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere din Brasov si Asociatia Administratorilor de Paduri (AAP) desfasoara un proiect de promovare a gospodaririi durabile a padurilor prin modalitati inovatoare in arborete model administrate de OS Valea Frumoasei RA din Saliste-Sibiu.

In anul 2017, lucrarile de teren s-au desfasurat in doua gorunete amestecate (u.a. 99 C si u.a. 100 B din U.P. I Saliste). Acestea au o pondere a gorunului de peste 50%, la care se adauga carpen, tei, salcam. Cele doua arborete provin din regenerari naturale instalate in urma aplicarii tratamentului taierilor progresive si au varsta medie de 10 ani (u.a. 99 C), respectiv 20 de ani (u.a. 100 B). In ambele arborete, prin amenajamentul in vigoare s-a propus aplicarea unor lucrari de curatiri: prima interventie, in u.a. 99 C, a doua, in u.a. 100 B.

“CURATIRILE sunt lucrari silviculturale de ingrijire a arboretelor tinere (ajunse in fazele de nuielis-prajinis), prin care se urmareste grabirea si dirijarea procesului de eliminare naturala. Scopul lucrarii este ameliorarea calitativa a arborilor si stimularea cresterii prin eliminarea arborilor deperisanti, bolnavi, vatamati, inghesuiti, inclusiv a preexistentilor neutilizabili.“

Lucrarile realizate pe teren au constat din:
• Deschiderea unor culoare paralele - cu latimea de 2-3 m si distanta din ax in ax de 15 m (u.a. 99 C), respectiv 25 m (u.a. 100 B), pentru accesibilizarea interioara a arboretelor
• Instalarea a opt suprafete de proba (SP) - trei SP (u.a. 99 C), respectiv cinci SP (u.a. 100 B), cu marimi de la 100 mp la 500 mp, si inventarierea arborilor existenti/initiali. 
• Interventia cu curatiri de diferite intensitati - cu sau fara alegerea potentialilor arbori de viitor, stabiliti pe baza criteriilor vigoare (cei mai grosi) - calitate (fara infurciri, cancere, rani de exploatare, cu coroane mari, simetrice si ramuri subtiri, dispuse cat mai orizontal etc.) - spatiere(situati la distante cat mai constante, in cazul de fata de 4-7 m).
• Inventarierea arborilor ramasi si echiparea acestora prin vopsire cu litera T (la inaltimea pieptului) si numere de ordine. 

Aceste lucrari vor fi analizate/prelucrate la birou, pentru stabilirea intensitatii curatirilor pe numar de arbori si suprafata de baza. In plus, toate SP vor fi monitorizate pe parcursul a trei-cinci ani, pentru urmarirea efectului curatirilor asupra cresterilor in diametru si inaltime ale arborilor ramasi, precum si a dinamicii inchiderii coronamentului.

Le multumim pe aceasta cale celor care au participat la lucrarile de teren din partea facultatii din Brasov (prof.dr.M.Sc.ing. Valeriu-Norocel Nicolescu si studentii Matei-Nicolae Ciolan, Ede Tamas, Edina Borbely, Monica Barti, Andreea Arhip, Laszlo Szasz, Andrei Comaneci), din partea O.S. Valea Frumoasei (ing. Tiberiu Brad - sef de ocol) si din partea sponsorului (Ionut Apostol).

Pentru mai multe detalii despre proiect, puteti sa scrieti la una din adresele de e-mail de mai jos:nvnicolescu@unitbv.ro: prof.dr.M.Sc.ing. Valeriu-Norocel Nicolescu, Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere din Brasov
osvaleafrumoasei@gmail.com: ing. Tiberiu Brad, sef O.S. Valea Frumoasei
ionut.apostol@schweighofer.ro: Ionut Apostol, responsabil din partea SC Holzindustrie Schweighofer SRL
ocoalederegim@yahoo.com: ing. Dorel Fechete, director Asociatia Administratorilor de Paduri

Arboretul din u.a. 99C, inainte curatire (SP2)

Arboretul din u.a. 100B, inainte curatire (SP2)

Arboretul din u.a. 99C, dupa curatire (SP2)

Arboretul din u.a. 100B, dupa curatire (SP2)

TOP